DISTRIBUIȚI

Bărbatul vinovat de producerea accidentului de duminică, din satul Văcăreni, soldat cu decesul a trei persoane, va fi prezentat luni instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Irina Manolache.

“La data de 12 august, conducătorul auto implicat în accidentul de pe raza localităţii Văcăreni, a fost reţinut, pe bază de ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a menţionat reprezentanta IPJ, potrivit Agerpres.

Bărbatul este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală şi fugă de la locul accidentului.

Tulceanul, în vârstă de 39 de ani, din satul Luncaviţa, conducea un autoturism pe drumul european 87, iar la ieşirea din satul Văcăreni, din cauza vitezei excesive, a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit în curtea unei locuinţe.

În urma accidentului, un minor de 3 ani şi o femeie de 79 de ani, care se aflau în curte, au murit pe loc, o altă femeie a murit în spitalul din Galaţi, iar alte trei persoane au fost rănite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here