Vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Tulcea, Dumitru Mergeani şi Petre Badea, au fost prezenţi miercuri, 9 mai, la Monumentul Independenţei, cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenţei de Stat a României, a Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi a Zilei Uniunii Europene.
Cu acest prilej, manifestările au cuprins prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă şi intonarea imnului de stat, oficierea serviciului religios, alocuţiuni ale oficialităţilor locale, în frunte cu prefectul Lucian Furdui, şi depunerea de coroane de flori.
“Am onoarea să fiu astăzi alături de dumneavoastră pentru a sărbători crearea României moderne, independente, a României europene.
Ziua Europei este unul dintre simbolurile europene menite să promoveze unitatea în rândul europenilor, este o sărbătoare anuală a păcii şi unităţii în Europa. Începând cu anul 2007, România a intrat într-un amplu proces de modernizare, care are ca scop alinierea la standardele de civilizaţie impuse la nivel european.
În anul Centenarului Marii Uniri, trebuie să realizăm faptul că Europa unită ne pune la dispoziţie resursele necesare pentru a ridica semnificativ nivelul de trai din judeţul Tulcea.
De asemenea, tot în anul Centenarului, suntem conştienţi că Marea Unire nu ar fi fost posibilă fără proclamarea independenţei statale la 9 mai 1877, un moment care nu a fost un act spontan, ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, de a scăpa de suzeranitatea otomană.