Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea a încărcat vineri, în sistemul informatic MySMIS, cererea de finanţare pentru reabilitarea şi modernizarea portului şi a falezei Dunării din municipiul reşedinţă pentru a putea fi aprobată de Ministerul Transporturilor.
“Aplicaţia va ajunge la Ministerul Transporturilor care, probabil, o va analiza timp de două sau trei săptămâni. Nu văd să avem vreo problemă. Nutrim speranţa că toate procedurile ne vor pune în situaţia ca în martie-aprilie să avem constructorul pentru Portul Tulcea”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele CJ, Horia Teodorescu.
El a mai spus că faleza şi portul din municipiu nu au reprezentat o sursă de venit “extraordinară” pentru Administraţia Zonei Libere, regie din subordinea CJ care se află la finalul primului an de gestionare a zonei, după ce administraţia judeţeană a preluat-o de la Consiliul local al municipiului Tulcea şi parţial de la Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) din Galaţi.
“Sunt suprafeţe care au fost litigioase, dar lucrurile s-au rezolvat. În două sau trei luni, o parte din Gara fluvială ni se va transfera plătind contravaloarea acelei părţi din clădire ca şi partea din faleză pe care sunt nişte pavele pentru care APDM percepe un tarif”, a mai precizat Horia Teodorescu.
De mai mult timp, APDM Galaţi încasează o taxă de acces de 7,8 lei pentru utilizarea unei platforme portuare de pe faleză de la proprietarii autoturismelor care ajung în zona clădirii Vămii Tulcea, situaţia fiind criticată de administraţia judeţului Tulcea, care a preluat portul şi faleza în vederea modernizării.
CJ doreşte să reamenajeze zona printr-un proiect cu un buget total estimat de 40 de milioane de euro, finanţat din fonduri structurale.
Pentru derularea proiectului de reabilitare a falezei, CJ a prevăzut în bugetul propriu din acest an suma de 6,7 milioane de lei destinată scrierii cererii de finanţare şi întocmirii documentaţiilor necesare atragerii fondurilor comunitare.