DISTRIBUIȚI

Compania de stat CFR Călători a anunţat vineri că trenurile din programul “Trenurile Soarelui 2018” vor circula până la data de 9 septembrie.

”Legătura dintre Bucureşti şi Constanţa va fi asigurată zilnic de 16 trenuri, din care 12 InterRegio (câte 6 pe sens) şi 4 Regio (câte 2 pe sens, cu plecare / sosire Bucureşti Obor)”, arată CFR Călători.

În contextul programului ”Litoralul pentru toţi”, pentru a facilita accesul turiştilor la Delta Dunării, zilnic, până la data de 30 septembrie 2018, va circula tren direct InterRegio pe ruta Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur (IR 1689, cu plecare din Bucureşti Nord la 06:10 şi IR 1688, cu plecare din Tulcea Oraş la ora 13:10), potrivit CFR Călători.

”După această dată, vor circula doar la final de săptămână (în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică). De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (câte 2 pe sens) vor continua să circule între Medgidia şi Tulcea şi retur”, se arată în comunicat.

O călătorie Bucureşti – Constanţa, fără nicio ofertă comercială, este 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a. Dacă se achiziţionează un bilet dus-întors călătorul beneficiază deja de 10% reducere, iar dacă biletul este achiziţionat online se mai adaugă o reducere de 5%. Pasagerii CFR Călători au posibilitatea de a călători la tarife reduse din tariful de transport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here