DISTRIBUIȚI

Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea va putea achiziţiona cel puţin opt nave ecologice pentru a asigura un transport flexibil în localităţile izolate din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD), a declarat luni, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru instrumentul financiar Investiţii Teritorial Integrate-Delta Dunării (ITI-DD), Ilie Petre.

“Am primit avizul Comisiei Europene pentru achiziţionarea a cel puţin opt nave ecologice necesare asigurării unui tranport flexibil în Deltă. În perioada imediat următoare, se va proceda la întocmirea unui plan de mobilitate în RBDD, singurul de acest tip din sud-estul Europei, având în vedere zona acoperită de mecanism”, a afirmat preşedintele asociaţiei.

El a mai spus că planul de mobilitate în RBDD va fi întocmit de CJ, instituţie care trebuie să finalizeze anul viitor atât acest plan, cât şi studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic necesar derulării achiziţiei navelor ecologice pentru a depune cererea de finanţare.

Potrivit unui comunicat de presă al asociaţiei, pe lângă beneficiile pentru populaţia din localităţile izolate ale Deltei, un sistem de transport public bine organizat va permite şi o creştere durabilă a numărului de turişti care vizitează în număr din ce în ce mai mare această zonă, turismul fiind una din principalele surse de venit pentru o parte a populaţiei din RBDD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here