DISTRIBUIȚI

Conferinţa naţională “Apele Unite ale României – AUR pentru 2030” a fost organizată duminică de Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23 în cadrul Rowmania Fest.

Participanții au semnat o declaraţie de susţinere a Alianţei pentru AUR, informează Agerpres.

Declaraţia are drept obiectiv colaborarea dintre participanţi pentru o valorificare durabilă a resurselor de apă, mai presus de interesele locale, politice sau de orice natură, potrivit cofondatorului asociaţiei, Teodor Frolu.

“România are nişte motoare care sunt reale, dar pe care nu le vedem, pentru că de cele mai multe ori ne uităm la partea negativă şi întotdeauna avem tentaţia să vorbim despre ce nu merge. Noi spunem că lucrurile merg, că sunt comunităţi harnice şi responsabile pe care trebuie să le ajutăm. Statul nu trebuie decât să le lase în pace şi să le ajute să facă”, a afirmat Teodor Frolu.

Primii semnatari ai declaraţiei au fost Ivan Patzaichin şi coordonatorul Departamentului de Dezvoltare Durabilă, Laszlo Borbely.

“Cea mai importantă provocare este să lămurim societatea din România că aşa nu mai merge. Trebuie să schimbăm mentalitatea societăţii, să avem o altă atitudine asupra vieţii noastre şi fiecare individ trebuie să-şi pună întrebarea ce fel de viaţă am?, cum am grijă de mediul înconjurător?”, a afirmat Borbely.

În timpul conferinţei naţionale, vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), Ştefan Ilie, a anunţat că asociaţia va acorda anul viitor premiul AUR comunităţii care se va remarca în privinţa implicării în protejarea apelor.

Cea de-a V-a ediţie a Festivalului internaţional al bărcilor cu vâsle Rowmania continuă cu ateliere pentru copii, luni participanţii la Turneul Internaţional al Dunării (TID) urmând să plece spre Sfântu Gheorghe, una din comunităţile situate la vărsarea fluviului în mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here