DISTRIBUIȚI
Mălin Mușătescu, Guvernatorul Deltei Dunării

Pescuitul la ştiucă este interzis până pe data de 15 martie, inclusiv, potrivit ordinului de prohibiţie a pescuitului în România aprobat prin ordin comun al ministerelor Agriculturii şi Mediului.

În afara perioadelor de prohibiţie, pescuitul recreativ-sportiv la ştiucă este permis numai cu reţinerea a maximum două exemplare pe zi cu o greutate totală de până la cinci kilograme sau a unui singur exemplar dacă greutatea lui depăşeşte cinci kilograme, precizează Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), citată de Agerpres.

Prohibiţia pescuitului în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale va începe pe data de 11 aprilie şi va dura 60 de zile în apele teritoriale româneşti, respectiv 45 de zile în apele care constituie frontieră de stat.

“Pentru Golful Musura, perioada de prohibiţie se poate prelungi, pentru condiţii hidrologice nefavorabile, la propunerea guvernatorului ARBDD, prin ordin comuna al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al ministrului Mediului”, se menţionează în comunicatul de presă al ARBDD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here