DISTRIBUIȚI

Poliţişti din cadrul Serviciului de Poliţie ”Delta Dunării” în cooperare cu specialişti ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au făcut mai multe controale pe apă, în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Complexul Lagunar Razelm – Sinoe, pe fluviul Dunărea cu braţele Sulina şi Sfântu Gheorghe, precum şi pe Meleaua Sfântu Gheorghe – Marea Neagră.

Pentru neregulile constatate, au fost ridicate în vederea confiscării 11.451 de kilograme de peşte, 2 ambarcaţiuni, 2 motoare pentru ambarcaţiuni şi 24 de unelte de pescuit tip setci, în lungime totală de 728 de metri.

Valoarea bunurilor supuse confiscării este de peste 56.000 de lei.

Poliţiştii au depistat un bărbat, de 29 de ani, din judeţul Constanţa, bănuit că ar fi desfăşurat activităţi de pescuit comercial ilegal, capturând în total 9.457 de kilograme de peşte.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de pescuit comercial fără licenţă sau autorizaţie de pescuit.

Într-un alt caz, un alt bărbat, de 29 de ani, din judeţul Tulcea, este bănuit de pescuit comercial ilegal, respectiv de capturarea a 1.129 de kilograme de peşte.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de pescuit comercial fără licenţă sau autorizaţie de pescuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here