DISTRIBUIȚI

Comunităţile din Delta Dunării încep să înţeleagă că numai turismul prietenos cu natura reprezintă viitorul, pentru una dintre cele mai frumoase zone ale Europei.

Aşa că 10 milioane de euro din fonduri europene au fost alocate pentru pensiuni agro-turistice din Delta Dunării, care vor apărea în următorii 2 ani.

La Slava Rusă, un sat de lipoveni din Tulcea, mai mulți investitori au primit deja fondurile aprobate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Pensiunile agroturistice trebuie să respecte regulile urbanistice din zonă care impun acoperişul din stuf şi culorile specifice, în special albastru, potrivit Pro TV.

Satul primeşte în sezonul estival cel puţin 3000 de turişti. Aşezat la confluenta pârâurilor Slava Rusă cu Slava Cercheză, din centrul judeţului Tulcea, comunitatea de lipoveni este o atracţie turistică prin cele două mănăstiri una de maici, cealaltă de călugări. Dar şi datorită cetăţii Ibida, un vechi oraş antic.

Aproape 50.000 de turişti trec în fiecare sezon estival şi prin Jurilovca, sătul de pescari de pe malul lacului Razelm. În Jurilovca, un sat de pescari lipoveni din Delta Dunării, sunt 15 pensiuni agroturistice. Până în 2020 acestora li se vor alătura alte 16 vile agroturistice, ceea ce înseamnă că numărul turiştilor se va dubla. La fel şi încasările celor din comunitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here