DISTRIBUIȚI

Un grav accident rutier petrecut luni pe DJ 222, în zona localităţii Sabangia, a băgat în spital nu mai puțin de cinci persoane, printre care și două fete de 12 ani.

Autoturismul în care se aflau a intrat într-un cap de pod. Unul dintre răniţi a fost preluat de elicopterul SMURD şi dus la Spitalul Judeţean Constanţa, potrivit News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, la un accident rutier petrecut pe DJ 222, în zona localităţii Sabangia. Acolo s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la staţia Babadag, un echipaj SMURD, patru ambulanţe ale Serviciului Judeţean, dar şi elicopterul SMURD de la Constanţa.

Conform Poliţiei Judeţene Tulcea, accidentul s-a produs după ce conducătoarea auto în vârstă de 46 de ani a intrat cu autoturismul într-un cap de pod, din cauza neatenţiei. Femeia de la volan nu consumase băuturi alcoolice.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here