Jandarmii tulceni au participat la manifestările organizate în municipiul Tulcea cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei Române.
Cu această ocazie, jandarmii au depus o coroană de flori în memoria ostaşilor români căzuţi la datorie şi au participat alături de reprezentanţii celorlalte instituţii la manifestările organizate astăzi la Cimitirul Eroilor începând cu ora 10,00.
Devenită simbol, ziua de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca fiind ziua în care ţara îşi sărbătoreşte armata şi pe cei care au fost şi sunt în slujba ei.
Bătălia de la Carei reprezintă ultima etapă de eliberare a teritoriului actual al României, în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.
În zorii zilei de 25 octombrie 1944, după lupte grele, au fost eliberate oraşele Carei şi Satu Mare de sub ocupaţia horthystă.