Cei peste un miliard de euro alocați la Tulcea pentru implementarea proiectului European ITI Delta Dunării vor fi tocați pe proiecte dubioase, precum îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, sprijinirea eficienței energetice sau eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale. În cadrul mega-proiectului european, la Ceatalchioi, autoritățile locale vor să reneveze un cămin cultural cu nu mai puțin de 500.000 de euro.
Procurorii anticorupție au intrat pe fir, iar Ministerul Fondurilor Europene a anunțat că a suspendat finananțarea.
Ca să faci proiecte europene, îți trebuie active, adică drumuri, terenuri, diguri etc. Pentru că nu le avea, Consiliul Județean Tulcea le-a inventat. De fapt, le-a luat cu japca de la adevărații proprietari. Cum? Printr-o simplă inventariere a imobilelor și transpunerea lor într-o hotărâre de guvern. Acum, DNA investighează modul în care Guvernul Grindeanu a dat hotărârea cu pricina, prin fals și uz de fals, în scopul accesării miliardului de euro bani europeni.
Suma fabuloasă se află sub ghidonajul „baronului” Teo (Horia Teodorescu – președintele Consiliuilui Județean Tulcea) prin intermediul unui ONG (o agenție de dezvoltare intercomunitară) denumită ADI ITI Deltă Dunării. Prin acest ONG de interes public, condus de oamenii baronului Teodorescu, vor fi derulate proiectele europene alocate dezvoltării Deltei.
Lupul, paznic la stână
Vestea că UE va investi un miliard de euro în Delta Dunării a fost primită cu bucurie la Ceatalchioi, semn că, minune mare, fonduri de la Bruxelles urmează să se reverse și pe ulițele prăfuite ale acestui sat împietrit în trecut, fără apă curentă, fără gaze, cu o școală și cu o primărie care stau să se dărâme.
La Ceatalchioi, cel care dispune după bunul plac de banii Uniunii Europene este primarul penal al localității. Penal pentru că, în trecut, edilul Tudor Cernega a fost condamnat pentru corupție. Mai precis, Cernega a fost condamnat la 5 ani de închisoare după ce a luat mită de la săteni pentru a le retroceda terenurile.
Cernega mai are însă și alte „păcate”. Adept al renaturării Deltei Dunării, edilul este cel care în 2010 a spart un dig, inundând circa 5.000 de hectare de culturi agricole ale incintei Sireasa, crezând că așa va salva gospădăriile oamenilor. Inundațiile nu au putut fi oprite, în schimb toată recolta Agrodelta Sireasa, cea mai profitabilă firmă agricolă din Tulcea, s-a dus pe apa Sâmbetei.
Acum, primarul, care este electrician de meserie, s-a apucat să facă proiecte, cum necum doar să cheltuie fondurile comunitate. Edilul nu s-a gândit să investească în școală, care mai are aproximativ 30 de copii. A venit cu un proiect mult mai „important”: renovarea căminului cultural al localității, care abia numără 600 de suflete. Aici, se pot face nunți, botezuri sau alte petreceri, mult mai pe placul primarului.
Și, țineți-vă bine, costurile pentru văruirea imobilului au fost estimate de edil la aproape 500.000 de euro. Cu acești bani s-ar putea construi de la zero trei cămine culturale ca cel de la Ceatalchioi.
Cei drept, În banii ăștia mai intră și câteva mărunțișuri. Cernega s-a gândit să achiziționeze niște cărți pentru bibliotecă, pentru a le înlocui pe cele luate de apă la inundații, dar și instrumente muzicale și câteva costume populare.
Ceatalchioi, prima localitate scoasă de Fisc la mezat
Localitate Ceatalchioi a căpătat o tristă celebritate. Este cunoscut drept prima localitate scoasă la mezat de ANAF, pentru o datorie de peste 2 milioane de euro.
Agenția SAPARD a aprobat un proiect la Ceatalchioi de construire a unui drum de 11 kilometri care să lege localitatea de satul vecin. După încă un an, drumul a fost terminat, iar după alți 4 ani drumul a dispărut ca prin minune.
o echipă de control de la SAPARD a constatat că drumul arăta mai rău ca înainte, bitumul fiind spălat de ploi. Pe unele porțiuni era atât de rău, încât mașinile și-au croit drumuri alternative direct prin miriște.
Așa că SAPARD a cerut banii înapoi, iar Fiscul a pus poprire pe conturile primăriei.
ANAF a ridicat sechestrul asupra bunurilor primăriei și asupra conturilor, după ce Guvernul a alocat fondurile necesare plătirii datoriei în numele localității.