Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea au depistat un pescar care deţinea aproximativ 14 kilograme de peşte, fără documente legale.
Pescarul a fost interceptat pe malul drept al Dunării, în zona localităţii Grindu, judeţul Tulcea. Acesta mergea pe jos şi transporta un sac plin cu peşte – 8 kg de cegă şi 6 kg de somn, în stare proaspătă, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale. Acesta a declarat că a găsit sacul cu peşte lângă apă şi l-a luat pentru consumul propriu.
Cantitatea de 8 kg de cegă a fost redată mediului natural în prezenţa reprezentanţilor Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, iar cantitatea de 6 kg de somn a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale.
În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: pescuitul, deţinerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturaţi pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum şi a produselor şi subproduselor obţinute din aceştia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare precum şi deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte.