Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că, luni, în judeţele Tulcea, Buzău, Brăila, este cod galben de vânt, până la ora 20.00. De asemenea, meteorologii au prelungit, luni, codul galben de ninsori, până la ora 22.00, în zona Carpaţilor Orientali şi în Moldova.
”În judeţele Tulcea, Buzău şi Brăila vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 55…75 km/h. Vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar în jumătatea de nord a Dobrogei cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp”, au mai precizat meteorologii.
Potrivit ANM, până luni seară la ora 22.00, este cod galben de ninsori în general moderate şi strat de zăpadă în zona Carpaţilor Orientali şi Moldova.
”Pe parcursul zilei de luni (19 noiembrie) în zona Carpaţilor Orientali şi în Moldova temporar va ninge în general moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă local mai consistent. Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu rafale ce vor atinge viteze, în general, între 40 şi 50 km/h, în special în jumătatea de sud a Moldovei”, au precizat meteorologii.
În plus, în întreaga ţară este în vigoare o informare meteorologică ce vizează polei, precipitaţii moderate cantitativ, până marţi la ora 10.00.
În intervalul menţionat se vor semnala precipitaţii moderate cantitativ, mai ales sub formă de ploaie, mixte la munte şi predominant ninsori în Moldova. Pe arii restrânse se va semnala polei, la început în Oltenia, apoi şi în celelalte regiuni.
Temporar vântul va avea unele intensificări în jumătatea de sud a ţării şi în zonele montante, cu viteze mai mari în sudul Banatului, unde la rafală se vor depăşi 70…75 km/h.