DISTRIBUIȚI

„Descoperă ROWmania” – concursul de vâslit în canotci de 10+1 – ediţia 2018 şi-a desemnat câştigătorii duminică seară, pe scena Rowmania FEST. Pe primul loc s-a clasat echipa „Veteranii” din Galaţi, pe locul al doilea – echipa ”Ţapinarii” din Făgăraş, pe locul al treilea – echipa „Salvamarii” din Constanţa.

În competiţie au intrat echipele desemnate câştigătoare la etapele locale ale concursului „Descoperă ROWmania” desfăşurate pe parcursul anului în ţară. Astfel, pe lângă cele trei echipe clasate pe primul loc, la competiţie au participat şi echipele ATB Bucureşti, „Cetatea” din Alba Iulia, „Vărărie Baltă” din Tulcea, informează Agerpres.

La festivitatea de premiere, diplomele au fost înmânate de Ivan Patzaichin, iar medaliile de Toma Simionov.

Tot duminică s-a desfăşurat conferinţa „Peisajul cultural din Deltă ajută sau periclitează turismul?”, susţinută de arhitectul Teodor Frolu, vicepreşedinte al Asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23, invitaţi fiind mai mulţi specialişti în construcţii şi arhitectură, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, care au discutat despre modul în care pot fi păstrate aspectele tradiţionale ale pensiunilor nou construite în Delta Dunării.

Festivalul Rowmania ediţia 2018 s-a încheiat cu două concerte Rock’n’Row susţinute de Trooper şi Luna Amară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here