Consiliul Judeţean Tulcea şi Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice “Delta Dunării” au reprezentat destinaţia multicultural-artistică Judeţul Tulcea la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană.
Evenimentul organizat la Bruxelles a avut loc în contextul sărbătoririi Centenarului Unirii şi al Anului European al Patrimoniului Cultural 2018 şi a vizat promovarea tradiţiilor multiculturale din regiunile României pe scena Uniunii Europene, beneficiind de prezenţa a peste 100 de europarlamentari, diplomaţi, oficiali ai instituţiilor europene şi reprezentaţi din mass media europeană.
Cu acest prilej, judeţul Tulcea a fost reprezentat cu un stand constituit din materiale promoţionale – broşuri, albume, pliante precum şi obiecte tradiţionale (sculpturi din lemn, ceramică).
De asemenea, standul a beneficiat de prezenţa mai multor meşteşugari locali, Bianca Folescu – din Vişina, Gabriela Ioniţă din Luncaviţa, cărora li s-a alăturat artistul plastic Elena Orbocea, cu o expoziţie de păpuşi reprezentând exponenţi ai celor 14 etnii conlocuitoare din judeţul Tulcea.
Tulcea a fost promovată şi sub aspect gastronomic tradiţional, la stand având loc o degustare de vinuri locale asortate cu gustări constând în produse din peşte, dar şi produse de patiserie.