DISTRIBUIȚI

Un grup alcătuit din medici militari din Forţele Navale Române şi personal medical al Gărzii Naţionale din statul american Alabama oferă servicii medicale gratuite în câteva localităţi izolate din Delta Dunării.

Potrivit Statului Major al Forţelor Navale (SMFN), obiectivul principal al acestei acţiuni, care se desfăşoară până vineri, 6 septembrie, îl reprezintă instruirea personalului medical şi diversificarea modalităţilor de acţiune în sprijinul populaţiei civile.

„Caravana medicală a început misiunea în localitatea C.A. Rosetti, unde au fost consultate circa 100 de persoane. Cele 23 de cadre medicale militare au instalat un ambulatoriu care a fost împărţit în săli de triaj, de recoltare sânge şi de consultaţii – medicină internă, oftalmologie, medicină dentară şi pediatrie”, se precizează într-un comunicat al SMFN, citat de Mediafax.

Localnicii au beneficiat de servicii medicale gratuite şi au primit informaţii referitoare la măsurile de acordare a primului ajutor. Până la sfârşitul săptămânii, sunt programate astfel de acţiuni şi în localităţile Cardon, Sfiştofca, Letea şi Sulina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here