O mină germană plutitoare, din al doilea război mondial, a trecut razant pe lângă vaporul Poliției de Frontieră, de la Ceatalchioi (pe brațul Chilia), pe care a fost la un pas să îl arunce în aer. Mina și-a conrtinuat drumul pe Dunăre, chiar pe lângă vaporul lui Vântu, și a ajuns apoi pe malul ucrainean.
Polițiștii de frontieră s-au comportat ca niște amatori, ne-au spus martorii oculari.
Mina de război a amenințat, timp de o oră, vasul Poliției de frontieră
Marți, în jurul orei 11 dimineața, o mină germană plutitoare, din al doiklea război mondial a fost zărită de lucrători ai Poliției de frontieră. Luată de apele umflate ale Dunării și urmărită de un vas ucrainean, mina, ruginită și extrem de periculoasă, s-a oprit pentru un timp la Ceatalchioi, pe malul românesc al brațului Chilia, în dreptul unui vapor al Agrodelta Sireasa SA. În timp ce localnicii glumeau că mina ar fi fost trimisă personal de Horia Teodorescu, președintele Consiliului județean Tulcea care încearcă, de ani de zile să falimenteze Agrodelta (citește detalii AICI), polițiștii de frontieră, al cărui vas se afla la mai puțin de 15 metri în aval, au chemat geniștii. Polițiștii nu au luat însă nicio măsură, spun localnicii, să izoleze locul sau să avertizeze celelalte nave care navigau pe Dunăre.
O oră mai târziu, când au sosit și geniștii, un catamaran a trecut pe Dunăre. Valurile iscate au smuls mina de pe mal, care s-a îndreptat direct spre Poliția de Frontieră. După momente de mare încordare, mina a trecut la numai un metru de polițiștii care asistau încremeniți și spectatori la trecerea minei, pe lângă vasul lor și apoi pe lângă acela al lui Sorin Ovidiu Vîntu, aflat la zece metri în aval de al Poliției!
Mina germană a fost dusă apoi de valurile Dunării, spre malul ucrainean, unde a fost preluată de militarii ucraineni care au urmărit-o tot timpul, cu mare atenție!
În timpul celui de al doilea război mondial, în zonă a fost baraj de mine pentru navele care treceau pe brațul Chilia al Deltei Dunării. Este insă o zonă populată, cu mulți localnici, pe ambele maluri. Miercuri alte două mine au fost observate plutind pe brațul Chilia, dar acestea au fost neutralizate, de militarii profesioniști reprezentanții României și Ucrainei. Aceștia au analizat situația din zonă și au încheiat un protocol de distrugere a celor două mine, într-o zonă a Brațului Chilia în care nu va fi pusă în pericol activitatea umană.
Articol publicat de Cetățeanul.net