Numărul focarelor de pestă porcină africană este de 1.042, prezenţa virsului fiind confirmată în 266 de localităţi din 15 judeţe, a anunţat Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Potrivit ANSVSA, până în prezent, au fost despăgubiţi peste 7.700 de proprietari, valoarea totală a plăţilor depăşind 99 de milioane de lei.
Pesta porcină africană evoluează în 266 de localităţi din 15 judeţe, cu un număr de 1.042 de focare (dintre care 15 în exploataţii comerciale). De asemenea, au fost înregistrate 136 de cazuri la mistreţi. În total, au fost eliminaţi 354.604 de porci afectaţi de boală.
Până în prezent, au fost stinse cinci focare în judeţul Satu Mare, iar unitatea de procesare a cărnii SC Carniprod SRL, din judeţul Tulcea, şi-a reluat activitatea, în 14 august.
De asemenea, nu au mai fost înregistrate noi focare de boală în judeţele Satu Mare (din 31 august) şi Bihor (din 8 august), potrivit News.ro.
Astfel, în judeţul Satu Mare sunt 7 focare în gospodăriile populaţiei şi 10 cazuri la mistreţi, în Bihor – 28 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţi, în Sălaj – 4 cazuri la mistreţi, în Tulcea – 566 de focare (dintre care 5 focare la exploataţii comerciale şi un focar, la o exploataţie de tip A) şi 64 de cazuri la mistreţi, în Brăila – 103 focare (dintre care 8 focare la exploataţii comerciale), în Constanţa – 83 de focare în gospodăriile populaţiei şi 2 cazuri la mistreţi, în Ialomiţa – 124 de focare în gospodăriile populaţiei şi 31 cazuri la mistreţi, în Galaţi – 14 focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţi, în Ilfov – 9 focare în gospodăriile populaţiei, în Călăraşi – 80 de focare (dintre care un focar la o exploataţie comercială) şi 18 cazuri la mistreţi, în Buzău – 4 focare în gospodăriile populaţiei, în Giurgiu – 18 focare în gospodăria populaţiei şi 5 cazuri la mistreţi, în Dâmboviţa – un focar în gospodăria populaţiei, în Teleorman – 4 focare în gospodăria populaţiei, iar în – judeţul Maramureş – un focar în gospodăria populaţiei.