Primăvara capricioasă vine cu fenomene meteo extreme. Apele Dunării au crescut în urma ploilor și a topirii zăpezilor și au făcut prăpăd. Aproximativ 10 hectare de teren arabil şi păşune din comuna tulceană Turcoaia au fost afectate de infiltraţiile din digul comunei, cauzate de curenţii puternici şi nivelul crescut al Dunării, a declarat pentru Agerpres primarul comunei Turcoaia, Stelian Bălan.
Autoritatea locală a intervenit cu mai multe motopompe, a desecat incinta şi a solicitat sprijin Prefecturii judeţului, în condiţiile în care aceste intervenţii sunt costisitoare.
“Noi am intervenit cu pompe încă din luna februarie pentru scoaterea apei din incinta îndiguită, unde am avut până la 10 hectare care au fost inundate. Nivelul Dunării va continua să crească, potrivit hidrologilor, iar Primăria nu va mai putea suporta cheltuielile. În acest context, am solicitat sprijinul Prefecturii şi al instituţiilor abilitate”, a afirmat primarul Bălan.
La rândul lui, prefectul judeţului Tulcea, Lucian Furdui, a menţionat că situaţia din comuna Turcoaia va fi analizată la nivelul instituţiei.
“Vom sprijini autoritatea locală în măsura în care legea ne permite acest lucru”, a precizat prefectul.
Furdui a mai spus că aceasta este singura situaţie deosebită înregistrată în judeţ în ultima perioadă în contextul creşterii cotelor Dunării.
Nivelul Dunării a depăşit, luni, cotele de atenţie în localităţile Isaccea şi Tulcea, dar este cu cel puţin 32 de centimetri mai mic decât cota de inundaţii, potrivit site-ului Administraţiei Fluviale Dunărea de Jos (AFDJ) din Galaţi.