O delegaţie a Consiliului Judeţean Tulcea a participat, în perioada 17-19 decembrie, la Belgrad, Serbia, la lucrările seminarului “Politici UE şi oportunităţi de cooperare teritorială în Uniunea Europeană, cu accent pe conectivitate, tranziţie şi reţele energetice”, organizat sub egida Conferinţei Regiunilor Periferice Maritime (CRPM).
Prin vocea reprezentantului judeţului Tulcea, Valentin Moldoveanu, consilier judeţean, prezent la eveniment în calitate de speaker, au fost prezentate statusul şi priorităţile locale în ceea ce priveşte conectivitatea şi transportul public naval în Delta Dunării, ca experienţă în contextul dezvoltării durabile a unei regiuni membre a CRPM şi UE.
Experienţa din regiunea Dunării a fost salutată de participanţii şi organizatorii evenimentului AI-NURECC din Serbia, acesta din urmă constituind denumirea proiectului CRPM în cadrul căruia a avut loc seminarul “Politici UE şi oportunităţi de cooperare teritorială în Uniunea Europeană, cu accent pe conectivitate, tranziţie şi reţele energetice”.
Implementarea acestei iniţiative a vizat sprijinirea implementării Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Adriatică şi Regiunea Ionică (EUSAIR) şi promovarea unei cooperări mai eficiente între autorităţile regionale şi locale, universităţile, camerele de comerţ, asociaţiile şi reţelele de tineret, antreprenorii şi societatea civilă, fiind asigurate, astfel, premisele unei acoperiri teritoriale profunde şi extinse, la nivel regional şi local.