Jandarmii tulceni au aplicat sancţiuni în valoare de 6000 lei prevăzute de legea privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
În data de 14 decembrie 2019, jandarmii tulceni, în urma executării unei acţiuni specifice de prevenire şi combatere a faptelor antisociale în domeniul silvic pe raza ocolului silvic Ciucurova, au constatat şi aplicat un număr de 5 sancţiuni contravenţionale, respectiv 3 amenzi în valoare de 6000 lei şi 2 avertismente, pentru fapta prevăzută de Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, respectiv recoltarea de produse nelemnoase (vâsc) din pădurea ocolului fără a avea aprobare în acest sens.
Conform art. 17, lit. c din Legea171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, constituie contravenţie silvică şi se sancţionează cu amendă de la 800 lei până la 1000 lei recoltarea din fondul forestier naţional a produselor nelemnoase specifice, fără acordul proprietarului şi/sau al ocolului silvic care asigură administrarea pădurii.