DISTRIBUIȚI

RowmaniaFEST va sta acest an sub semnul Centenarului Marii Unirii. Derulată între 31 august – 2 septembrie, a opta ediţie a Festivalului va marca lansarea la apă, la Tulcea, a Flotilei România Centenar, al cărei parcurs internaţional va continua cu Londra (8 septembrie) şi Bucureşti (21 – 23 septembrie).

Flotila este alcătuită din şase ambarcaţiuni care reprezintă, simbolic, regiunile istorice care au revenit ‘acasă’, pe rând, în Anul Marii Uniri, respectiv: Basarabia (martie 1918), Bucovina (noiembrie 1918), Dobrogea (noiembrie 1918), Transilvania, Moldova, Muntenia (1 decembrie 1918). Bărcile au fost construite la Tulcea, în atelierul Geneza, singurul din România care încă mai păstrează meşteşugul marangozeriei (construcţia şi reparaţia bărcilor tradiţionale).

‘Delta noastră, cu forma ei de inimă, colectează de fapt, prin intermediul Dunării, toate apele curgătoare din toate provinciile ţării. Fiecare picătură de apă din râurile României ajunge la un moment dat în marea inimă verde a Deltei, înainte de vărsarea în mare. Flotila Centenar este mesajul nostru de unire, transmis din inimă, pe apă, din Tulcea către concetăţenii noştri şi către lumea întreagă. Salutul nostru pentru Marea Unire.’ – Ivan Patzaichin

Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle este iniţiat de Ivan Patzaichin şi organizat de Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23. Partener principal: ALUM Tulcea. RowmaniaFEST este realizat împreună cu Primăria Municipiului Tulcea şi Consiliul Judeţean Tulcea.

Festivalul va prezenta publicului tulcean Flotila Centenar, pe Faleza Dunării, iar manifestările încep de vineri diminea?ă la ora 9:00, la Mila 23, cu plecarea ambarcaţiunii ‘Dobrogea’, care va porni în marş spre Tulcea, în amonte, cu un echipaj aflat sub comanda lui Ivan Patzaichin, secondat de Toma Simionov şi marangozul Paul Vasiliu, constructorul Flotilei. Pentru a îi primi cum se cuvine, deţinătorii de ambarcaţiuni cu vâsle din Tulcea sunt invitaţi să coboare pe Dunăre, în jurul orei 18:00, să întâmpine ambarcaţiunea, la ieşire Canal 36, şi să vâslească alături de ea, în amonte, ultimele 2 mile ale călătoriei sale până la debarcaderul RowmaniaFEST. Este deja al treilea an în care invităm de?inătorii de ambarcaţiuni cu vâsle să participe la această defilare cu campioni, şi sperăm că nu doar tulcenii vor răspunde chemării noastre!

Echipajul care va vâsli de dimineaţă până seara, cei aprox. 40 de km de la Mila 23 până la Tulcea, va fi cel care va intra în Competiţia Tamisei, la Londra, pe 8 septembrie, unde va acoperi o distanţă asemănătoare (22 mile marine), însă acolo cursa va fi mai puţin dificilă, pentru că se va vâsli în aval. Flotila România Centenar este o ini?iativă a Asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23, materializată cu contribuţiile Institutului Cultural Român, Primăriei Municipiului Bucure?ti, AFCN, Consiliului Jude?ean Tulcea şi TAROM, în parteneriat cu Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here