DISTRIBUIȚI

Directorul general al S.C. Transport Public S.A., ing. Lucian – Daniel Bălan, a declarat ieri pentru ziarul nostru că parcul auto al societăţii pe care o conduce, distrus în mare parte în dimineaţa zilei de vineri, 12 ianuarie, este aproape complet în momentul de faţă.

„Mulţumită generozităţii mai multor societăţi de transport public din ţară, putem astăzi să ne desfăşurăm activitatea în parametri aproape de cei normali. De la nenorocirea din 12 ianuarie şi până acum, am primit în folosinţă gratuită următoarele mijloace de transport în comun: de la Transportul Local Giurgiu – 2 autobuze (a câte 12 metri lungime, capacitate de 90 de persoane), de la S.T.P. Alba Iulia – 2 autobuze (a câte 12 metri lungime), din Capitală, de la R.A.T.B. – 5 autobuze Mercedes Citaro (a câte 12 metri). Astăzi (ieri – n.n.), urmau să sosească de la Sibiu 2 autobuze B.M.C. (a câte 9 metri lungime, capacitate aprox. 60 de locuri). Transportul Local Buzău ne-a promis 1 microbuz de 9 metri lungime. În fine, pe 26 ianuarie urmează ca de la Buzău să mai vină 2 autobuze B.M.C. (a câte 12 metri lungime). Toate aceste bunuri sunt primite în folosinţă gratuită, iar noi am încheiat cu toţi contracte de comodat pe 6 luni”, a spus Bălan.

Directorul S.T.P. a mai adăugat că şi cei care asigură transportul local în Iaşi sunt pregătiţi să trimită Tulcei 5 autobuze, tot spre folosinţă gratuită, dar nu mai devreme de sfârşitul lunii, decizia trebuind să primească acceptul Consiliului Local Iaşi. Lucian – Daniel Bălan a declarat că trebuie văzut, totuşi, dacă aceste autobuze vor mai fi necesare la acel moment pentru transportul public de persoane din municipiul nostru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here