DISTRIBUIȚI

Autorităţile tulcene şi constănţene au semnat peste 960 de contracte de finanţare în valoare totală de circa 840 de milioane de euro în cadrul mecanismului financiar Investiţii Teritorial Integrate (ITI)-Delta Dunării.

Anunţul a fost făcut miercuri de reprezentanţii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care gestionează acest instrument financiar.

Preşedintele Asociaţiei, Ilie Petre, a precizat că rata de absorbţie a fondurilor europene înregistrată la nivelul mecanismului este de doar 12%, în ciuda numărului mare al proiectelor încheiate.

“Plăţile efectuate până acum sunt de 103 milioane de euro, adică avem o rată de absorbţie de 12%, pentru că foarte multe apeluri au fost deschise foarte târziu, iar evaluările au durat foarte mult. În 2023, rata noastră de absorbţie ar trebui să fie de minimum 550 de milioane de euro, dar sunt sunt sigur că vom avea mai mult decât atât”, a afirmat Ilie Petre în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Agerpres.

El a mai spus că rata de contractare de 75% propusă pentru anul 2021 este deja atinsă, în contextul în care acum este de 75,44%.

Conferinţa a fost organizată pentru a anunţa semnarea de către ADI a celei de-a treia cereri de finanţare în valoare de circa 6 milioane de euro în baza căreia angajaţii asociaţiei acordă consultanţă beneficiarilor pentru depunerea de proiecte.

ADI ITI-DD este o asociaţie formată din entităţi publice şi private care are drept obiectiv emiterea avizelor de conformare a cererilor de finanţare cu Strategia integrată de dezvoltare durabilă (SIDD) a Deltei Dunării, aprobată în anul 2016 de Guvern. De asemenea, ADI ITI-DD acordă gratuit consultanţă eventualilor beneficiari ai ITI-DD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here