DISTRIBUIȚI

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi asociaţiile profesionale din sectorul creşterii suinelor trag un semnal de alarmă asupra lipsei de informare a populației privind epidemia de pestă porcină.

Intensificarea acţiunilor de informare a populaţiei din Zona Deltei Dunării privind pericolul răspândirii virusului pestei porcine africane a fost tema principală a discuţiilor care au avut loc luni între reprezentanţii ANSVSA şi cei ai asociaţiilor profesionale din sectorul creşterii suinelor.

“Principalele mesaje, care vor fi transmise prin intermediul unor pliante sau prin discuţii directe cu crescătorii de animale, sunt: importanţa anunţării imediate a autorităţilor, la cel mai mic semn de boală, în vederea testării şi depistării precoce; importanţa respectării anumitor măsuri de prevenire a apariţiei PPA în gospodăriile populaţiei; pagubele economice însemnate pe care PPA le produce crescătorilor de porcine şi faptul că se acordă despăgubiri proprietarilor pentru animalele înregistrate, care sunt sacrificate de necesitate”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Focarele de pestă porcină africană activează în România din august 2017, însă numărul lor a crescut foarte mult în luna iunie a acestui an, după ce primele suspiciuni de PPA au fost confirmate în localităţi situate pe braţul Chilia al Dunării. În iunie, medicii veterinari au sacrificat 1.715 suine din gospodării private din mai multe localităţi din zona de Deltă a judeţului Tulcea şi au început eutanasierea a 44.580 de porcine dintr-o exploataţie comercială situată în apropierea municipiului Tulcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here