DISTRIBUIȚI

Inspectorii de sănătate publică, dar și membrii Comandamentului Delta Dunării, au aplicat în timpul sezonului estival amenzi în valoare de 132.800 lei, cu aproape 90% mai mare decât cea a amenzilor aplicate anul trecut

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), membrii Comandamentului Delta Dunării au efectuat anul acesta, în perioada iulie-august, 298 de controale şi 134 de recontroale în aproape 300 de unităţi comerciale, în timpul cărora s-au constatat mai multe deficienţe, iar luna trecută controalele au continuat conform Planului naţional de acţiuni tematice de control în sănătate publică.

Printre deficienţele constatate se numără lipsa monitorizării calităţii apei potabile, neefectuarea de către angajaţi a cursurilor de însuşire a noţiunilor fundamentale de igienă, neefectuarea operaţiunilor de dezinfecţie şi deratizare, precum şi efectuarea cu superficialitate a operaţiunilor de curăţenie.

“Pentru deficienţele constatate au fost acordate termene scurte de remediere. La expirarea acestora, s-au efectuat recontroale şi s-au aplicat 92 de sancţiuni contravenţionale, din care 57 de amenzi în valoare de 132.800 de lei şi 36 de avertismente”, se arată în documentul DSP, citat de Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here