DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea au depistat doi cetăţeni români care transportau, într-un autoturism, aproximativ 70 kilograme de peşte, fără documente legale.

Poliţiştii de frontieră au oprit pentru control pe raza localităţii Nufăru, judeţul Tulcea, un autoturism înmatriculat în România în care se aflau două persoane.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit cantitatea de 69 kilograme de peşte, diferite specii, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente de transport.

Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi transport fără documente legale a peştelui, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here