DISTRIBUIȚI

Incendiile au făcut ravagii la Tulcea. O locuinţă, trei anexe gospodăreşti, un utilaj şi peste 200 de hectare de vegetaţie au fost afectate de foc.

Purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea, Florentin Daciu, a declarat pentru Agerpres că aproape 30 de pompieri au fost chemaţi din turele libere pentru a interveni la incendiile cauzate, cel mai probabil, de utilizarea focului în spaţii deschise.

“În localitatea Mineri, incendiul de vegetaţie uscată ameninţa să cuprindă mai multe case. Vântul puternic a făcut ca focul să se propage cu repeziciune pe suprafeţe întinse de teren. Doar la această intervenţie au fost dislocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară, un SMURD şi un microbuz cu pompieri veniţi în sprijin”, a menţionat Daciu.

În cazul incendiului din Mineri, au fost afectate aproape 100 de hectare de vegetaţie.

De aproape o lună, lucrătorii ISU Delta se confruntă cu un număr mare de incendii cauzate de utilizarea focului în spaţii deschise, peste 5.000 de hectare şi mai multe locuinţe şi anexe gospodăreşti fiind afectate din această cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here