DISTRIBUIȚI

Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti”, Primăria Municipiului Tulcea şi Garnizoana Tulcea vor organiza sâmbătă un ceremonial, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea Diviziei Active Dobrogea, manifestare care va avea loc în Piaţa Tricolorului, începând cu ora 14.30.

”Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti” este continuatoarea tradiţiilor de luptă ale Diviziei Active, înfiinţată la 1 noiembrie 1878. Marea unitate a avut iniţial reşedinţa la Tulcea până în anul 1882, când a fost mutată la Constanţa şi a primit denumirea de Divizia Activă Dobrogea. Sub acest nume, divizia a participat la toate campaniile militare ale Armatei Române din secolul XX. Contribuţia cu totul specială la succesul unor confruntări de anvergură a desemnat-o drept una dintre marile unităţi terestre de bază ale Armatei Române”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Tulcea.

Manifestarea din Piaţa Tricolorului va fi precedată de o acţiune care va avea loc la Palatul Copiilor, între orele 10.00 – 12.00, respectiv un program artistic dedicat Centenarului Marii Uniri, susţinut de elevi din cadrul unităţilor de învăţământ din municipiu sub genericul „100 de ani de la Marea Unire, 140 de ani de la alipirea Dobrogei la Patria – Mamă”.

Începând cu ora 14,30, în Piaţa Civică se va desfăşura ceremonialul militar şi religios după următorul program:

14.35 – 14.40 Intonarea Imnului Naţional al României

14.40 – 14.50 Citirea mesajelor aniversare

14.50 – 15.00 Oficierea serviciului religios

15.00 – 15.30 Alocuţiuni ale oficialităţilor centrale şi locale

15.30 – 15.40 Defilarea gărzii de onoare (strada Babadag)

15.40 – 17.00 Expoziţie de tehnică şi armament, drill show, concert de fanfară, reconstituiri istorice – moment artistic organizat de Asociaţia Culturală „Tomis”

17.00 – 19.00 Concert de muzică populară susţinut de Ansamblul Artistic „Baladele Deltei”.

Un ceremonial militar similar va avea loc şi la Babadag, în intervalul orar 8.00 – 12.30.

Începând cu ora 19.00, la Teatrul Jean Bart, vor avea loc o serie de momente artistice sub genericul „Dobrogea sărbătoreşte Marea Unire”, susţinute de Corala Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian”, reconstituiri istorico-militare din timpul Primului Război Mondial, precum şi o conferinţă susţinută de prof. univ. dr. Sorin Cristescu, de la Universitatea Hyperion Bucureşti, şi o prelegere susţinută de pr. Felix Neculai, consilier cultural al Episcopiei Tulcii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here