DISTRIBUIȚI

Autorităţile tulcene au aplicat, în acest weekend, în doar trei ore de control a ambarcaţiunilor care circulă în Deltă, sancţiuni în valoare totală de peste 6.000 de de lei, din cauza abaterilor de la legislaţie.

Controalele autorităţilor au urmărit legalitatea transportului efectuat de operatorii economici între municipiul Tulcea şi localităţile din Deltă, 18 ambarcaţiuni fiind oprite în mers atât pe şenalul navigabil Sulina, cât şi pe canalul 36 din apropierea municipiului Tulcea, potrivit Agerpres.

“S-au constatat două contravenţii la legalitatea transportului, lipsa vestelor de salvare şi un număr mai mare de persoane transportate în barcă decât capacitatea maximă. De asemenea, au fost înregistrate patru sancţiuni privind fiscalitatea. Sancţiunile totale vor fi de 6.000 de lei”, a declarat pentru AGERPRES directorul de cabinet din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Lucian Ţugui.

Acţiunea IPJ a fost derulată în cooperare cu Autoritatea Navală Română şi Garda de Coastă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here