DISTRIBUIȚI

În cursul lunii iunie 2019, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat 9.150 de controale în unităţile din industria agroalimentară care desfăşoară activităţi în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume fructe.

Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate şi prelucrate, precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi produselor finite, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţii.

Ca urmare a neregulilor constatate au fost acordate 119 amenzi în valoare de 413.500 de lei.

La Tulcea, inspectorii ANSVSA au aplicat amenzi în valoare de 3.000 de lei. Aceștia au constatat că nu sunt întreţinute corespunzător spaţiile de lucru, utilajele şi ustensilele de lucru la mai multe ferme.

În cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise. De asemenea, s-au efectuat teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probele fiind transmise spre analiză laboratoarelor arondate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here